Cotaţiile la cacao sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii 44 de ani, în condiţiile în care îngrijorările cu privire la producţia mondială majorează costurile pentru producătorii de ciocolată, transmite Bloomberg.
La bursa de la New York, cotaţiile futures la cacao au crescut luni cu 2,5%, până la cel mai ridicat nivel de după 1979. În spatele acestor creşteri stau prognozele referitoare la recolte slabe în Coasta de Fildeş şi Ghana, principalii producători mondiali de cacao, tocmai când există semnale privind o îmbunătăţire a cererii.
„Situaţia cu privire la ofertă şi cerere rămâne una optimistă” susţine Jack Scoville, vicepreşedinte la Price Futures Group din Chicago, potrivit Agerpres.
În aceste condiţii, cotaţiile la contractul cu livrare în luna decembrie au urcat până la 3.786 de dolari pe tonă, cel mai ridicat nivel înregistrat după luna ianuarie 1979. Preţurile au depăşit un vârf anterior atins în luna martie 2011, când războiul civil din Coasta de Fildeş a dus la interzicerea exporturilor de cacao.
Livrările de boabe de cacao în porturile din Coasta de Fildeş sunt cu aproximativ 16% sub media multianuală în acest…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com