Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a spus luni că trebuie să li se ofere companiilor româneşti oportunităţi să devină mai competitive pe piaţa internaţională, potrivit News.ro.
Ministrul Finanţelor a făcut luni o vizită de lucru în judeţul Alba, pentru a evalua nevoile şi oportunităţile de dezvoltare a economiei locale, precum şi a discuta cu antreprenorii din zonă despre modul în care Guvernul poate sprijini creşterea capacităţii de producţie pentru companiile româneşti din regiune.
Boloș a subliniat că această iniţiativă este parte a strategiei guvernamentale de stimulare a investiţiilor în industria românească şi de creştere a competitivităţii pe plan internaţional, se arată într-un comunicat de presă transmis de minister.
„Am avut astăzi o discuţie cu reprezentanţii Cupru Min, cel mai important agent economic din zona Munţilor Apuseni. Având în vedere că în actualul context geo-politic, cuprul şi semiconductorii sunt la mare căutare, dar şi faptul că avem o prevedere în programul de guvernare, am analizat astăzi posibilitatea acordării unui ajutor de stat pentru creşterea capacităţii de producţie şi prelucrarea aici a concentratului pentru a obţine produsul finit cu valoare adăugată. De asemenea, am fost în vizită la IPEC Alba Iulia, una din cele mai automatizate fabrici din Romania, cu peste 350…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com