decembrie3 , 2024

BBC va difuza un serial cu România pitorească (video)

Related

Share


Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan Radu Oprea, a publicat duminică primul videoclip din seria celor cu care România va fi promovată la BBC, conform news.ro.

Ministrul a precizat că, timp de o lună, telespectatorii din întreaga lume vor viziona imagini despre ţara noastră. ”Clipurile sunt realizate de Charlie Ottley un binecunoscut jurnalist, poet, realizator britanic, îndrăgostit de România”, a mai transmis oficialul guvernamental.

Ministerul Economiei a anunţat că promovează România ca destinație turistică, în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie, pe postul de televiziune BBC.

Campania are ca scop amplificarea vizibilităţii şi creşterea notorietăţii României ca destinaţie turistică în Europa, cu un accent special pe Marea Britanie. Este vizată, astfel, creşterea numărului de turişti, atât britanici, cât şi din întreaga Europă, precum şi din ţările unde canalul britanic de televiziune BBC este difuzat.

O campanie de amploare

Potrivit ministerului, reprezentanţii ministerului au colaborat cu Charlie Ottley, cunoscut pentru documentarele sale despre România, precum ”Wild Carpathia” şi ”Flavours of Romania”, pentru a crea o serie de videoclipuri care să prezinte frumuseţea şi diversitatea ţării noastre.

”Astfel, au fost realizate 8 clipuri de prezentare: 4 videoclipuri cu o durată de 1 minut, care surprind România în toată splendoarea ei, în fiecare anotimp, de la peisajele îngheţate ale iernii la culorile vii ale primăverii, şi alte 4 videoclipuri, de 30 de secunde fiecare, care evidenţiază 4 forme de turism specifice României: cultural, ecoturistic, city break şi natură, cu rolul de a sublinia diversitatea ofertei turistice a ţării noastre”, arată sursa citată.

Videoclipurile vor fi difuzate în cadrul emisiunilor BBC, pe întreaga durată a zilei, timp de o lună. În total, vor fi 30 de difuzări ale spoturilor cu o durată de 1 minut şi alte 50 de difuzări ale spoturilor cu o durată de 30 de secunde.

De asemenea, cele 8 materiale, precum şi videoclipul bonus realizat de Charlie Ottley, vor fi folosite pentru promovarea României la târgul internaţional de turism WTM Londra, care va avea loc în perioada 6-8 noiembrie, precum şi în cadrul altor participări la manifestări expoziţionale şi acţiuni de marketing.

”Asocierea cu postul de televiziune BBC va sublinia valorile şi obiectivele MEAT de a promova frumuseţea şi diversitatea României. Postul de televizune, care funcţionează 24 de ore pe zi, este disponibil în aproape toate ţările lumii, conţinutul fiind accesibil în milioane de camere de hotel, pe avioane, nave de croazieră şi dispozitive mobile la nivel global”, explică reprezentanţii ministerului.

Anterior, România a fost promovată la Paris.





Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.stiripesurse.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

spot_imgspot_img